Bill Gates și previziunile pe 2022: ce se întâmplă cu pandemia, ce urmează pentru omenire

de: Alexandru Puiu
21 02. 2022

Bill Gates este unul dintre cei mai importanți filantropi ai secolului 21 și are cunoștințe avansate într-o sumedenie de domenii. Din acest motiv, viziunea sa asupra viitorului este una dintre cele mai probabile.

În urmă cu câteva zile, Bill Gates a fost Munich, în Germania. În cadrul conferinței pe teme de securitate cibernetică, fostul șef Microsoft a acordat un interviu celor de la CNBC pe care îl poți urmări integral mai jos. Printre cele mai importante teme dezbătute în contextul respectiv s-a aflat pandemia de Covid-19 și, în mod evident, o posibilă viitoare pandemie. Parțial, veștile sunt îmbucurătoare.

Bill Gates și pandemia de Covid-19

În opinia co-fondatorului Microsoft, riscul unei infecții severe cu Covid-19 s-a redus într-un mod dramatic în ultimele luni. Ne apropiem cu pași repezi de imunitate de turmă și, deși ar fi fost ideal să o obținem prin vaccinare, realitate este că semnificativ mai mulți oameni au ajuns să se imunizeze prin infectare.

”Șansa unei forme severe a bolii, care este asociată în mod general cu vârstnicii și persoanele care suferă de obezitate și diabet, acel risc s-a redus dramatic acum, din cauza expunerii la infecție.”, a explicat filantropul.

Bill Gates a atras atenția în același context și asupra faptului că o altă pandemie, cu un alt patogen, ”este după colț”. Impactul ar putea fi însă semnificativ redus asupra populației și economiei în funcție de pregătirile prealabile pe care le facem. În ceea ce privește tipul infecției, cel mai probabil, va fi vorba tot de un virus din familia coronavirusurilor. ”Sunt multe boli în lume. Vom avea altă pandemie. Va fi alt patogen data viitoare”, a spus Gates.

Printre soluțiile propuse de fostul CEO al Microsoft se numără două desprinse din ce am învățat din lupta cu Covid-19. ”Una este să ne asigurăm că volumele limitate de vaccinuri sunt alocate într-o manieră mai rațională. A doua este să avem o capacitate atât de mare încât să ajungă la întreaga omenire în două doze într-un timp cât mai scurt.”, a concluzionat Bill Gates.